Te plictisesc, asa e?

Te plictisesc, asa e?

Uneori, conversatiile pe care le port cu tine sunt seci. Nu au nimic special, sunt banale si nu fac decât sa îti rapeasca din timp. „I can always make you smile…”. Fals.

Zâmbesti singura, nu ai nevoie de mine. Esti bine sau cel putin începi sa fii iar bine. Viata ta merge mai departe si fara mine… doar eu ramân în urma.

Încerci sa nu ma ranesti, îmi pot da seama.

Stiu ca te plictisesc, stiu ca nu mai am nici un farmec. Din când în când ma mai bagi în seama, îmi mai arunci un os iar eu ma bucur exact ca un câine. Nu, nu regret asta… Oricât de mult m-ar durea lucrul acesta, absenta ta e infinit mai dureroasa.

Stii… ma gândesc… oare eu am fost vreodata special pentru tine? Chiar am fost ce îti doreai tu? Chiar m-ai iubit? Sau doar ai crezut asta… Am fost speranta ta, am fost cel care te-a ridicat si mi-ai fost recunoscatoare. Si pe urma?

Pe urma ti-am facut iar rau…

E prea târziu pentru mine. Nu ma pot desparti de tine, nu pot renunta la tine. Ma agat de tine ca de o ultima speranta, ca de un ultim lucru care ma tine în viata.

Înainte eram totul… acum sunt nimic. Nici macar un prieten nu îti mai sunt, nici macar asta nu mai simt. Oare mai vorbesti cu mine din mila? Sunt doar curios… ma multumesc si cu mila ta, e mai buna decât nimic.

Ti-ai dorit atât de mult sa fie ca înainte… acum îmi doresc eu… Comic, nu? Rolurile s-au inversat. Acum eu sunt cel care asteapta sa fie totul iar ca înainte dar tu… tu nu mai vrei sa fie ca înainte. Tu nu mai vrei si gata.

Încep sa cred ca nu am fost niciodata ce ti-ai dorit cu adevarat, ci doar ce ti-ai dorit atunci… Dar nu-i nimic… Spune-mi ce doresti acum sa fiu si voi fi…

Mda…

Te plictisesc, asa e?

Mi-ar placea sa îti pot spune toate astea în fata… Dar… te-as rani inutil. Ma schimb… nu stiu ce devin dar ma schimb…. Si nu îti va placea sigur ce voi deveni… ce sunt deja. Si îmi fac singur rau, îmi distrug singur sansele…. si nimeni nu mai poate face nimic.

Sa zicem ca îmi mai dai o sansa… ce fac cu ea? Nimic… nu mai sunt în stare de nimic. Te-am pierdut definitiv…. si nu pot face nimic… dar vreau sa fac ceva… si nu pot face nimic… dar vreau sa fac ceva si nu pot face nimic…. Nimeni nu poate face nimic, nici chiar tu.

Si eu … eu ce ma fac? Unde ma duc? Ce ma asteapta?


Te plictisesc… nu? Nu ai timp de asa ceva… Tu vrei sa îti refaci viata si eu nu fac decât sa te trag în jos.

Nu pot sa mor… ti-as face rau. Oricum îti fac rau.

Las-o balta. Te plictisesc.


Îmi doresc apatia dar mai mult te doresc pe tine. Dar pe tine nu pot sa te am. Asa ca îmi doresc apatia. Dar asta înseamna sa renunt la tine. Si nu pot. Te doresc pe tine. Dar nu pot sa te am. Asa ca îmi doresc apatia. Dar asta înseamna sa renunt la tine. E un cerc vicios.


Te plictisesc si te ranesc, nu? Îmi doresc si nu-mi doresc sa citesti asta. Si-mi doresc si nu-mi doresc sa o iau razna.

Eu vreau înapoi în trecut. Tu nu?

Alegeri si regrete...

Deseori suntem pusi in situatia de a alege... a alege ceva de la magazin, utiandu-ne dupa ce ne place, si dupa cati bani avem in buzunar...a alege intre a fi rau si a fi bun...a alege intre un prieten si altul... sunt tot felul de alegei cu care ne confruntam aproape zilnic. Intrebarea este: Cum facem o alegere corecta ? ...
E un pic cam greu sa iti dai seama imediat cum sa alegi calea cea mai potrivita spre o alegere corecta, dar asta se invata cu timpul, crescand...Pe masura ce avansezi in varsta, faci tot mai multe alegeri... corecte si gresite...cand le faci corecte,ti minte ce ai facut, si mai repeti lucrul asta, iar cand faci o alegere gresita, sti sa te feresti de ea in viitor...trebuie doar sa fi atent si sa gandesti mereu inainte de a te pune intr-o asemenea situatie...
Gandeste-te ca ai de ales intre un prieten si alt prieten... dupa ce te iei ? ... Ei bine, e destul de simplu, in teorie... il alegi dupa cum te intelegi cu el, dupa cum razi cu el, dupa cum plangi cu el, dupa cat de mult este dispusa sa te ajute, dupa cate lucruri iti cere in schimb pentru asta...dupa timpul pe care ti-l acorda si...dupa toate lucrurile rele pe care le face... (in relatia ta de prietenie..) acum.. poate fi un pic greu sa faci alegerea asta, si ... e cam nasol sa fi pus intr-o situatie ca asta...cred ca acele momente sunt unele din cele mai urate pe care le poti avea...
Cand faci o alegere gresita, apare neaparat regretul...iti vine rau doar cand te gandesti ca ai ales cel mai nepotrivit lucru, sau persoana...si vrei din tot sufletul sa poti da timpul inapoi sa corectezi asta...sa faci alte alegeri...dar nu poti, si trebuie sa te resemnezi... trebuie sa incerci sa te multumesti cu ceea ce poti face si cu capacitatile cu care esti inzestrat...daca se intampla sa faci o greseala ca asta, incerci sa intelegi de ce ai facut-o si...pur si simplu sa nu o mai repeti...iar daca este posibil, sa incerci sa remediezi asta...sa incerci sa faci pana la urma alegerea corecta...
Hai sa mergem pe un exemplu... (multumesc acelui cineva care m-a ajutat cu ideea...) Imagineaza-ti ca mergi pe strada, si vezi un om murdar, poate si beat care sta intins pe jos...dar, totusi, are si haine destul de ok pe el, insemnand ca este om normal exact ca si tine...sau poti sa iei si un om cu haine foarte murdare pe el..tot om e...in fine, nu conteaza, ideea e ca un om..sta pe strada, intins...fara posibilitatea de a merge unde si-ar dori sa mearga...poate acasa, poate la un spital..si nimeni nu il ajuta... Tu mergi pe acolo, si...vrei sa mergi acasa, poate, sau la o intalnire cu un prieten...el, te roaga cu o voce inceata sa il ajuti..tu cam ce ai face ? ...
Ai putea sa pleci...sa te gandesti asa : " E un om murdar...poate beat, sa nu mai zic ca are o boala care as putea sa o am si eu...am o intanire la care trebuie sa ajung, si nu am timp sa fiu samariteanul cel milos...sa il ajute altcineva.. " Hmm, nu ai fi acuzat, nu ai fi trimis la inchisoare pentru asta...nu ai pati absolut nimic...decat daca ti-ar ramane asta pe constinta mai tarziu...atata tot..., dar totusi..de ce sa nu o faci ? .. adica, e si el om ca si tine...asa am ajuns noi oamenii ? ..sa alegem mai degraba confortul nostru, decat privirea pe care ti-o poate da acel om..privirea de multumire... Da , apelez la induiosarea ta, dar hai sa iti dau un alt punct de vedere...Gandeste-te la animalele care se ajuta intre ele...grupurile de rinoceri mereu se apara intre ei, si cand vad un seaman de-al lor ranit, incearca sa il ajute cu toate ca isi pune viata in pericol din cauza asta..si mai multe specii de animale fac lucruri de genul...ai ramane chiar uimit sa aflii, si uita-te la noi oamenii, alegem ceea ce ne place, in loc de ceea ce trebuie. Poti deasemenea sa te gandesti si la ideea : " Omul acela poate sa te fenteze si sa te santajeze, sau cine stie ce mai poate face...doar sa traiasca bine de pe urma gestului tau...Am devenit fiecare pe cont propriu...fratilor, asta e rau...daca am ajuns chiar asa, nu prea stiu ce sa zic de viitor...in viitor, ce anume vom alege ?... Placerea noastra momentana ?... adica, lux, casa ditamai, pe o insula cat mai curata (pe care sa o murdaresti apoi...) cu apa de mare.. (pe care sa o poluezi) si cerul asa liber si frumos.. ( sa il poluezi si pe asta si sa strici stratul de ozone ... care stim cu totii ce e ... )
Confort, sau grija ? ..asta da alegere...tu ce ai face ? ...
Tine minte... o alegere buna se bazeaza pe capacitatea ta de a observa toate partile problemei, a incerca sa te gandesti la consecinte, regret si tot ce tine de asta...a incerca sa te gandesti la toate lucrurile bune pe care ti le ofera alegerea facuta...si lucrurile rele...
Trebuie doar sa te gandesti...sa iti amintesti de greselile din trecut..si cam tot ce ai facut...numai ca oamenii nu mai prea vor sa gandeasca...vor doar sa se simta bine..sa le fie bine..si cam atat...
Si imi cer scuze pentru unele faze pe care le-am zis, doar ca m-am cam enervat din cauza asta, imi aminteam cate alegeri am avut si eu si ce fel de oameni am intalnit la viata mea...
O persoana inteleapta mi-a zis : Ajuta oamenii, fara sa te uiti in ochii lor... nu prea ai sa gasesti multumire acolo, ci ai sa gasesti undeva in tine...
Eu am raspuns : Da..sigur...
Cine a fost mai destept ? ..eu ? ..nicidecum...si nici acum nu cred ce mi-a spus..adica, stiu ca e logic, dar nu prea pot sa inteleg...hmm...
Cam atat si pentru astazi... bye bye !...

Viata e corecta ?

Cel mai probabil raspuns ar fi: Nu...Si, de ce nu ? Ca mereu spunem expresia: Nu e corect...
De ce o spunem ? Chiar nu e corecta viata de cele mai multe ori ? Sa vedem...un raspuns logic, la care m-am gandit mai mereu a fost urmatorul: Mereu tindem sa spunem lucruri de genul, atunci cand stim ca urmeaza sa dam de greu, si consideram ca nu exista un motiv pentru care ni se intampla asa ceva, nu ne gandim ca am fi facut ceva rau si nu meritam sa ne fie indeplinita o dorinta la care ne este atat de greu sa renuntam...
Ni se intampla tuturor cate o chestie de genul...de fapt, cred ca e saptamanal chestia asta...cel putin, la mine cam asa e...a devenit un reflex..de cate ori stiu ca se va intampla ceva rau, zic : "Nu e corect".
Hai s-o iau din alt punct de vedere...de ce naiba sa ne gandim la o chestie din asta ? De ce sa ne imaginam ca ar fi ceva in viata ce poate fi numit corect?...De ce sa nu ne gandim simplu: Viata e viata...daca calci stramb e posibil sa vina consecinte, daca ai noroc, nu vor veni, apoi pot veni consecinte si daca nu calci stramb, depinde de situatie, si cat esti de norocos...In cazul asta, am putea spune ca viata nu e corecta...ei bine, scrie undeva ca ar trebui sa fie asa ? De unde si pana unde ? Ca sa nu patesti lucruri rele, invata de la viata...si vei sti sa treci mai repede si mai bine peste ele...invata din "consecintele" care te lovesc...asa vei sti sa sari peste urmatoarele, sau sa le infrunti cu toata forta, fara frica de durere...
Ma enerveaza la culme faptul ca sunt unii oameni care vor sa renunte la viata din cauza ca "nu e corecta" ... Bine, nu tre sa condamni oamenii respectivi...poate trec prin niste perioade foarte urate, si nu vad nici o scapare din chestia asta...apoi ar putea fi si alti factori care-i influenteaza sa faca asta...persoane care le fac rau, si fel de fel de chestii asemanatoare...Daca urasti persoana respectiva, nu faci decat sa inrautatesti situatia...ceea ce e cam o prostie. Am zis ca ma enerveaza, dar incerc sa imi tin parerile pentru mine si sa ajut persoana respectiva sa vada mai bine asa zisa viata. Daca nu se poate (nu ma omor prea mult...nu ajut oamenii cu forta..) il/o las sa faca ce doreste...Adica, e viata ei/lui, nu ?...in fine...
Parerea mea, fi atent la drum, daca pici si te lovesti, nu e vina vietii...e vina ta...si daca nu e nici vina ta, atunci treci peste asta...nu ai ce face altceva... nu poti da "Report to Life-Police" daca ti se intampla ceva ce nu ti se pare corect...

Uitare

Cât de mult am vrea uneori să ne cufundăm în uitare... Să avem lângă noi un burete imens cu ajutorul căruia să ştergem toate lucrurile urâte, toate amintirile deranjante... Dar acest lucru nu se poate, căci nu avem un burete imens lângă noi şi viaţa cu întorsăturile ei nu ne lasă să cădem în uitare.
Am vrea unori să strigăm în gura mare : Te voi uita, dar din nou nu putem face asta. Mintea noastră e astfel construită, încât să fie un mare laborator ori o mare bibliotecă în care sunt stocate informaţiile. De aceea nu putem cădea în uitare, pentru că mintea noastră refuză să uite.
Când ne gândim la un anumit lucru, pe care-l credem uitat, constatăm cu uimire că nu este aşa. Deşi acel lucru pe care-l considerăm uitat este mai nou sau mai vechi, el este viu în mintea noastră. Ne amintim lucruri pe care le vedem în minte ca pe un film mai lung sau mai scurt.
Uitarea este o stare euforică, idilică. Când te afunzi în ea, când o accepţi, iei cu tine şi amintirile şi ceea ce reprezinţi tu ca om, căzând tu însuţi în acea stare, acceptând-o, îmbrăţişând-o. Dacă accepţi uitarea ca parte din tine, înseamnă că ai încetat să mai ai sentimente, amintiri, că ai murit cumva.
În uitare te pierzi, te rătăceşti ca într-un fel de labirint din care nu poţi ieşi, pentru că nu există vreun fir miraculor al Adriadnei cu tine, nici cineva care să te scoată afară. Uitarea e ca o mantie ce te acoperă, ce te adăposteşte, te înfăşoară, ca nişte gheare ce te trag spre un abis periculos din care uneori nu poţi ieşi.
Nu trebuie să cădem în uitare doar pentru că am fost supăraţi, că ne-a insultat cineva sau pur şi simplu pentru că uitarea ni se pare cea mai simplă soluţie, mereu la îndemâna noastră, mereu uşor de folosit.
Trebuie să găsim în noi tăria, lumina, speranţa care ne-ar putea scoate din uitare şi când reuşim să ieşim din această stare de uitare, să râdem, căci mai avem încă sentimente, amintiri, că n-am uitat nimic din ceea ce-a fost cândva.
Uneori, însă, e bine să apelezi la uitare, spunându-ţi : O să uit lucrul acela, dar asta doar dacă amintirea acelui lucru pe care vrei să-l uiţi provoacă o durere pe care n-o poţi suporta.
Câte sentimente, lucruri, amintiri n-am vrea să aruncăm în uitare, dar nu putem, pentru că uitarea nu-i un burete care să absoarbă tot ceea ce aruncăm noi.

Uitare... Un sentiment atât de ciudat şi totuşi atât de la îndemâna noastră...

Apus

Dupa o zi cu trenul ma aflu iar in aceasta stupiditate numita tren.Nu stiu exact spre ce ma indrept si nici nu cred ca am vreun scop bine definit, tot ce vreau e sa scap cu viata de ziua asta, sa apuc apusul. Poate ca vreodata o sa fac istorie cu stiloul si chitara, si poate ca odata am sa fiu o legenda. Poate ca am sa fiu un geniu, si poate o sa te surprind si poate o sa iubesc mai mult decat cred ca pot acum... Si ce-ar fi daca toata lumea ar fi nebuna si eu as fi lucid acum, ar fi ciudat.Pentru ca maine incepe eliberarea ta si incarcerarea mea. O incarcerare in prea multa libertate, intr-un ocean de cer, si de prea multi oameni care nu-i cunosc si zambesc pentru ca nu vreau sa-mi fie frica, si pentru ca tu o sa fi singura care o sa-mi intinda o mana. Si poate ca o sa opresc frunzele sa nu mai cada si dau tot ce e mai bun din mine si de abia incep.
Nu am nevoie decat de o sansa sa plec si o sa profit de ea, nu mai am am ce sa astept, as putea sa incep sa fac ce spun ca fac maine dupa rasarit, prind apusul cu greu si as face bine sa profit de toata noaptea, dar stiu sigur ca suntem inima cu inima si trup cu trup...
Nu am crezut niciodata ca o sa am tupeul asta sa plec spre necunoscut cu viteza asta si sa cedez unui dusman tot trecutul, amintirile si tot ce am eu mai de pret, nu imi vine sa cred atata tupeu, si tot ce trebuie sa fac e sa rezist pana la apus..

Zambeste

Ochii apelor, zambetul cerului, trupul nisipului, surasul soarelui si gandul pescarusilor in zbor, toate acestea intr-o singura persoana.... in tine.
Cand valurile tulburi nelinistesc sclipirea ochilor tai, tot cerul devine innegurat , norii se strang pe cer facand soarele sa nu se mai bucure de suras, iar pescarusii nu mai zboara liberi pe cer precum gandurile tale...Atunci iei scoica sidefie nascuta din murmurul nisipului si cu sunetul sufletului , scrii, asa cum nimeni nu poate sa o faca...despre soarele care a disparut...despre marea in care trupuri, minti, priviri, suflete...se pierd...despre cerul negru si despre pescarusi cu aripi taiate.
Iar stancile in care valurile se sparg devin umbrele unor sirene, al caror suflet a fost furat de albul, atat de intens al marii, iar spuma apelor verzi se vor opri in degetele tale dandu-le viata , oferindu-ti sufletele lor , misterele, ca tu sa poti sa scrii cu aripa vantului pe cerul albastru secretele lumii. Vei privi stancile, le vei atinge trupul stiind ca acolo au fost odata sirene. Doar tu le mai poti da viata...elibereazate prin scris!!!
Dupa o noapte nedormita in care am discutat cu Ea despre viata,moarte,sinucidere,lurcuri care exista si nu lucruri neinventate inca mi-am dat seama ca are foarte mare nevoie de un inpuls ca sa iasa dintr-o depresie destul de ciudata.Sper ca apreciezi...nu ma certa!!!

Mi-am facut si eu blog la indemnul unei prietene...am sa incerc sa poztez in fiecare zi...ce as mai putea spune....mai nimic...nu sunt o persoana foarte interesanta...sunt mai retras...detalii cand ma intorc de la job!!!